Pana la varsta de 14 ani, nu am avut nici un contact direct cu vreun instrument muzical. Nu am o prea adanca tristete din cauza aceasta, pentru ca am avut o libertate de miscare care ar putea fi invidiat de foarte multi copii nascuti in mileniul trei ,mai ales de cei care cresc in mediul urban. Vad acest lucru in direct - prin copiii mei. 
In 1991 prin admitere am intrat in liceul pedagogic, unde la acea vreme vioara era materie obligatorie. M-a acaparat, desi se studia la un nivel elementar, apoi una dintre colegele mele si-a adus chitara la internat - si desi am avut foarte putine resurse , am invatat sa cant la ea. Am descifrat  singur partiturile de chitara clasica primite ocazional si aleatoric din diferite surse.  De atunci stiu ce este pasiunea.
Am experimentat insa si dezavantajul de a fi autodidact.

Daca vrei sa avansezi, cauta sa gasesti indrumare - la nivel profesionist. Cauta sa gasesti omul care poate stabili relatia de maestru - discipol.   
Eu simt  lipsa acestei relatii in ceea ce priveste cantatul la instrument, nu am devenit instrumentist profesionist, timpul a trecut,  insa mi-a ramas pasiunea, ba chiar persista. 

Cel mai bun film
Hollywood din greseal mai produce si filme memorabile...
8 martie
Martisor muzical...
Huba Ernő Kiss
muzica, aer, aer liber
read more ⟶
Leave a comment
Note: HTML is not translated!